Iesirea din copilarie marcheaza sfarsitul unui echilibru afectiv. Adolescenta ( 14-25 de ani) este o situatie noua, o perioada de transformari profunde in plan biologic, social, psihologic. Transformari care pot antrena drame si traume , adolescentul va trai frustrari si sentimente de culpabilitate , care vor genera o stare de depresie dar vor permite si progresul, inaugurand o noua era – varsta adulta cu beneficiile ei. Ceea ce nu a s-a putut construi sau a fost construit incorect in prima copilarie poate fi elaborat din nou, adolescenta fiind o a doua ,,nastere‘’ ( o a doua sansa pentru dezvoltarea psihoafectiva).
Trecerea la varsta adulta implica si o distantare de parinti ce nu trebuie sa fie neaparat o despartire fizica .
Perceptia pe care o are adolescentul fata de parinti si adulti capata o noua dimensiune acum.
Parintii au servit ca modele copilului lor, acesta a crescut fizic, intelectual, afectiv, imitandu-i si indentificandu-se cu ei.Imitarea etse un proces fundamental in constituirea identitatii umane. Parintii sunt omnipotenti pentru copil pentru ca i-au dat viata ; copilul isi divinizeaza parintii care reprezinta legea pentru el. In adolescenta acestia nu ma reprezinta imagini perfecte ; relatiile anterioare sunt privite dintr-o noua perspectiva, conceptiile, credintele, morala, sentimentele, dorintele, dispozitia, felul de a gandi, a iubi se vor schimba. Prima distantare este cea fizica , daca aceasta nu este posibila atunci distantarea devine verbala ( conflicte) : dezbateri fara sfarsit, ridicarea vocii, ruperea tacerii, amenintari, sunt modalitati de distrugere a legaturii infantile si nu manifestari ale urii. Atitudinea parintilor este fundamentala in aceasta distantare necesara ; ei trebuie sa-si modifice comportamentul caci nu poti creste un preadolescent sau adolescent ca pe un copil; trebuie ca el sa fie recunoscut ca atare ; se impune chiar o sarbatoare pentru a marca acest moment in lipsa unor ritualuri de trecere .
Parinti simt ca autoritatea lor se destrama si in loc sa faca compromisuri ( masa tratativelor ) se blocheaza in pozitii autoritare, uneori imita proprii parinti. Tentativa de control se realizeaza si asupra functionarii corporale, exista mame care au grija de copii lor sa manance cand trebuie , cat trebuie, sa se spele sau sa se imbrace gros; atunci cand apar tulburari ale comportamentului alimentar ( anorexie) o interactiune patologica se poate instaura intre cei doi. Poate aparea si o perioada de opozitie, refuzand prorunerile din partea parintilor, certuri, violenta, nemultumiri fata de alegerile parintilor. Adolescentul isi dobandeste autonoma opunandu-se.
Adolescenta este perioada asumarii riscurilor. Nevoia de a-si controla propriul corp poate lua forma Ascetismului. Aceasta presupune o vointa de fier ; celebrand victoria spiritului asupra trupului, acest ascetism face parte din criza pubertatii daca nu se exagereaza .
Amenintarile cu SUICIDUL trebuie luate in considerare. Un adolescent care nu comunica nu este fara probleme.
Divortul creste ricul aparitiei de comportamente dificile in Adolescenta .
Suferinta unuia dintre parinti il va marca pe adolescent , pot dori sa ramana langa el refuzand emanciparea.
Parintii sa fie mai toleranti , sa nu uite ca si ei au fost adolescenti.
Grupul de prieteni va lua locul familiei, adolescentul va deveni dependent fata de gasca lui . Complimentele in legatura cu aspectul fizic sunt indispensabile, mai ales din afara familiei – sa facem cat mai mule complimente.